KOOLNEE se pregătește să lanseze un nou smartphone și, din câte se pare, va fi unul concentrat pe design și culori. Chinezii au emis astăzi un scurt teaser prin care ne este prezentată filozofia de design din spatel noului model, precum și câteva indicii cu privire la dotările hardware. Din video reiese că vor fi lansate 3 variante de culoare, fiecare într-o combinație de albastru, mov, galben, roșu sau verde, de aici și denumirea de Rainbow. Și mai interesant, primele două variante se vor numi Jack și Jean, pesemne că producătorul dorește să ofere un plus de personalitate fiecărei variante în parte.
Cel mai probabil, KOOLNEE RAINBOW va fi un telefon de buget. În ultimele secunde ale clipului observăm o randare cu spatele dispozitivului, unde ni se arată o singură cameră foto cu LED flash, fără scanner de amprentă sau alte elemente regăsite pe smartphone-urile din game de preț superioare. Deocamdată nu se cunosc alte caracteristici ale viitorului terminal, însă producătorul a promis că va reveni curând cu detalii complete.
Portofoliul chinezilor include în prezent doar două modele de smartphone-uri, KOOLNEE K1 și KOOLNEE K1 Trio, ambele cu design bezel-less, dotări mid-range și preț de achiziție foarte accesibil. Modelul mai nou, K1 Trio aduce o construcție din metal și sticlă, un ecran FHD+ cu diagonală de 6 inci, 6 GB de memorie RAM, 128 GB spațiu de stocare și un acumulator cu capacitate de 4.200 mAh. Mai multe detalii pe site-ul KOOLNEE.